Voi care vă întoarceţi acasă
şi după ce-aţi închis uşa
spuneţi “bună seara”
voi nu ştiti ce-nseamnă
să intri pe o uşa tăcând.
(acelasi Paler, pe care il iubesc)
luni, 15 iunie 2009
"Vino, sa pot regasi drumul spre mine"
Mereu m-am gandit ca iubirea nu este suficient de luata serios. Studiata la facultatea de medicina si testata in ospicii. Ca o boala, adica. Una lenta, si dureroasa, si incurabila.
De la primele semne, ar trebui sa existe linii telefonice gratuite, unde sa existe operatori calificati, trecuti de o varsta si cu o vasta experienta in acest domeniu, carora sa le povestesti despre El. Despre zambetul lui de dimineata, despre serile de mai pierdute pe la Romana, despre sms-ul de la 5 dimineata, despre dorinta tampita de a face bungee, si parasutism, si inca vreo 1000 de sporturi extreme, numai pentru a testa daca iti mai vajaie capul si din alt motiv. Femeile maltrate fizic de ce sa fie favorizate? Ce mi-as fi dorit sa ma fi batut, nu sa ma fi iubit..
Si apoi, daca nici in urma telefoanelor gratuite la linia "indragosteste-te si fugi", adormi tot cu gandul la El si te trezesti zambind in metrou cu gandul la EL, e musai sa urmezi un tratament, pe toata perioada relatiei, in special cu perfuzii "nu-ti-pierde-capul" administrate seara, cand pericolul e cel mai mare. Si ar trebui sa se dea alarma rosie in toata lumea, mai ceva ca la gripa porcina, iar oamenii sa nu poarte masti, ci ochelari de cal si, neaparat, sa isi poarte capul pe umeri.
Iar doctorii cei mai doctori din lume sa caute leacul lacrimilor, al noptilor albe si al sentimentului surd de goliciune, ca si cum toti oamenii de pe lumea asta am fi amenintati de toate bolile incurabile la un loc. As vrea sa traiesc intr-un viitor in care iubirea sa fie interzisa. Ca un act de terorism. Iar cei ce o comit sa fie inchisi pe viata si obligati sa se uite la filme siropoase. Caci nimic nu e mai greu, decat sa stii ca la altii (fie si in filme) se poate.
Mereu m-am gandit cum e sa mori de la durerea asta surda, oarba si muta, care nu stie decat sa urle inauntrul tau, in fiecare particica in parte. Si uite ca se poate. De cate ori nu ti-am zis, ca, daca s-ar muri din iubire, m-as fi dus de mult? Poate ca ti-am murit in brate de prea multe ori ca sa ma mai iei in seama. Ca pe o boala, adica. Ca pe una lenta, dureroasa si incurabila. Mai ales, incurabila.
Noptile cand imi amintesc iarasi de noi,
totdeauna pe intuneric si amenintati intotdeauna,
imbratisati sub ghilotina mereu,
totdeauna obsedati de timp si de noapte,
haituiti de umbre in care ne recunoastem pe noi,
totdeauna ca in prima noapte a lumii
si totdeauna vorbind despre sfarsitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mari si de soare
si totdeauna pe acest nisip negru al noptii
fara sa stim daca maine vom mai fii impreuna,
totdeauna asteptand cutitul ghilotinei sa cada,
totdeauna despartirile,
totdeauna dragostea amenintata de altii
si de noi insine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne lumineaza, cand se ating, mainile,
totdeauna infricosati ca mainile noastre
vor ajunge la capatul dragostei noastre
si totdeauna visand sa ne iubim fara sa stim
daca suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
daca lumea incepe cu noi sau sfarseste.
totdeauna dragostea in umbra ca inteleptii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de intelepciune ci de speranta
si totusi daca va muri vreodata dragostea noastra,
va muri nu din pricina noptii,
ci din pricina ca noi insine am amenintat-o prea mult.
(O. Paler)
De la primele semne, ar trebui sa existe linii telefonice gratuite, unde sa existe operatori calificati, trecuti de o varsta si cu o vasta experienta in acest domeniu, carora sa le povestesti despre El. Despre zambetul lui de dimineata, despre serile de mai pierdute pe la Romana, despre sms-ul de la 5 dimineata, despre dorinta tampita de a face bungee, si parasutism, si inca vreo 1000 de sporturi extreme, numai pentru a testa daca iti mai vajaie capul si din alt motiv. Femeile maltrate fizic de ce sa fie favorizate? Ce mi-as fi dorit sa ma fi batut, nu sa ma fi iubit..
Si apoi, daca nici in urma telefoanelor gratuite la linia "indragosteste-te si fugi", adormi tot cu gandul la El si te trezesti zambind in metrou cu gandul la EL, e musai sa urmezi un tratament, pe toata perioada relatiei, in special cu perfuzii "nu-ti-pierde-capul" administrate seara, cand pericolul e cel mai mare. Si ar trebui sa se dea alarma rosie in toata lumea, mai ceva ca la gripa porcina, iar oamenii sa nu poarte masti, ci ochelari de cal si, neaparat, sa isi poarte capul pe umeri.
Iar doctorii cei mai doctori din lume sa caute leacul lacrimilor, al noptilor albe si al sentimentului surd de goliciune, ca si cum toti oamenii de pe lumea asta am fi amenintati de toate bolile incurabile la un loc. As vrea sa traiesc intr-un viitor in care iubirea sa fie interzisa. Ca un act de terorism. Iar cei ce o comit sa fie inchisi pe viata si obligati sa se uite la filme siropoase. Caci nimic nu e mai greu, decat sa stii ca la altii (fie si in filme) se poate.
Mereu m-am gandit cum e sa mori de la durerea asta surda, oarba si muta, care nu stie decat sa urle inauntrul tau, in fiecare particica in parte. Si uite ca se poate. De cate ori nu ti-am zis, ca, daca s-ar muri din iubire, m-as fi dus de mult? Poate ca ti-am murit in brate de prea multe ori ca sa ma mai iei in seama. Ca pe o boala, adica. Ca pe una lenta, dureroasa si incurabila. Mai ales, incurabila.
Noptile cand imi amintesc iarasi de noi,
totdeauna pe intuneric si amenintati intotdeauna,
imbratisati sub ghilotina mereu,
totdeauna obsedati de timp si de noapte,
haituiti de umbre in care ne recunoastem pe noi,
totdeauna ca in prima noapte a lumii
si totdeauna vorbind despre sfarsitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mari si de soare
si totdeauna pe acest nisip negru al noptii
fara sa stim daca maine vom mai fii impreuna,
totdeauna asteptand cutitul ghilotinei sa cada,
totdeauna despartirile,
totdeauna dragostea amenintata de altii
si de noi insine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne lumineaza, cand se ating, mainile,
totdeauna infricosati ca mainile noastre
vor ajunge la capatul dragostei noastre
si totdeauna visand sa ne iubim fara sa stim
daca suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
daca lumea incepe cu noi sau sfarseste.
totdeauna dragostea in umbra ca inteleptii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de intelepciune ci de speranta
si totusi daca va muri vreodata dragostea noastra,
va muri nu din pricina noptii,
ci din pricina ca noi insine am amenintat-o prea mult.
(O. Paler)
Pe calea ferata
“Cand stam langa peron, trenul nu vine. Dar daca ne asezam pe calea ferata, trenul ar veni” (Octavian Paler)
Nimeni nu iti da nimic, viata nu iti da nimic "din oficiu", nu e un raport de forte egale. Cate negatii in trei propozitii! Cate indicatoare cu NU intr-o viata!
Caci de cand te nasti nu traiesti si nu te lupti sa iti fie bine, ci ca sa nu iti mai fie rau. Ca si cum ai pleca de pe minus si, ce ironie sumbra!, atunci cand ai ajuns pe ZERO, crezi ca ai reusit sa fii fericit!
Nimeni nu iti da nimic, viata nu iti da nimic "din oficiu", nu e un raport de forte egale. Cate negatii in trei propozitii! Cate indicatoare cu NU intr-o viata!
Caci de cand te nasti nu traiesti si nu te lupti sa iti fie bine, ci ca sa nu iti mai fie rau. Ca si cum ai pleca de pe minus si, ce ironie sumbra!, atunci cand ai ajuns pe ZERO, crezi ca ai reusit sa fii fericit!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
